Ne nastem cu nevoia de afectiune si o cerem de mici
copii... suntem dependenti de afectiune: o imbratisare, atentie, o vorba buna, o
apreciere. Daca nu primim aceasta afectiune, nu putem castiga echilibrul
dezvoltarii si existentei noastre. Cand trecem prin momente dificile (cum ar fi
depresia, boala, schimbari de viata) avem nevoie mai multa. Unii dintre noi au
o mai mare nevoie de gesturi specifice afectivitatii: sarutari, mangaieri...
Altora le sunt suficiente doar cuvinte de incurajare si apreciere.
Femeile stiu sa ofere aceasta afectiune mai bine decat
barbatii, acestia din urma preferand sa cumpere un cadou sau sa faca un
serviciu in locul vorbelor frumoase, a declararii emotiilor sau iubirii sau
oferirii unei imbratisari. Nu putem spune insa ca barbatii nu au si ei nevoie
de afectiune, insa nu recunosc sau nu stiu sa ceara.
Nu sunt construita sa pot rezista intr-o relatie in care nu
mi se acorda atentie. Am nevoie de
atentie din partea barbatului cu care sunt intr-o relatie sau cu care urmez sa
fiu intr-o relatie. Probabil pentru ca
sunt centrata prea mult pe partea emotionala. Am nevoie in permanenta de
gesturi care sa ma faca sa ma simt dorita si iubita. Am nevoie de stabilitate
si pasiune.
Din pacate, observ ca, barbatii au cam renuntat la tandretea
si atentia de care noi, femeile, avem atata nevoie. Foarte putini dintre ei sunt
capabili sa inteleaga ca putina atentie acordata femeii de langa ei cantareste
mai mult decat orice cadou pe care i l-ar putea face.
Voi, dragii nostri barbati, nu intelegeti din asta ca am
vrea sa va schimbam sau ca avem asteptari la care voi nu puteti raspunde. Lucrurile
pot fi atat de simple si totul poate fi atat de minunat doar acordand putina atentie
si afectiune! Atat si nimic mai mult!
Pentru ca.... da, avem nevoie de cineva care sa ne tina de
mana, indiferent de cat de puternice si independente suntem…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu