Tu...liniște, eu...aici!



Am o problemă cu cei care aruncă vorbele amabile și în secunda următoare au și uitat de ele. Sunt genul de persoană care stă si analizează, face scenarii și îi caută celuilalt scuze. Sunt genul de om care poate părea că nu are prea multe activități și că timpul îi dă ocazia pentru  scenarii și gânduri. Nu. Oricât de ocupată aş fi, oricât de obosită aş fi, găsesc întotdeauna  momentul în care să scot la iveală această tristețe pe care mi-o provoacă celălalt prin comportamentul său. "Am o problemă! Problema e la mine!", îmi zic mereu asta. Şi da, am o problemă! De ce să cer celuilalt ceva ce probabil nu îmi poate oferi și nici nu este obligat să îmi ofere? Ce rezolv cu asta? Nimic, doar mă aleg cu frustrări.
Am prostul obicei de a mă simți îndreptățită să primesc atenție și respect pentru că eu la rândul meu le ofer celuilalt. Doar că....dacă te aștepți ca celălalt să fie corect pentru că tu ești, te păcălești singur. Este ca și cum te-ai aștepta ca leul să nu te mănânce pentru că tu nu l-ai mâncat pe el :)). Cam așa se întâmplă și în relațiile pe care le avem cu oamenii. Cu toate că recunosc și conștientizez toate astea, nu reușesc să scap de "pretenția" către mine însămi,  aceea de a ignora pe cine mă ignoră și de a uita pe cine mă uita.
Dar speranța moare ultima sau cel puțin așa se zice pe ici pe colo :D și poate că într-o zi voi învăța să fiu atât de detașată de ceilalți  încât nu mă voi mai focaliza decât pe ceea ce pot face doar eu pentru mine. Ce bine sună, nu-i așa?  :)) Căci: "ne naștem singuri, murim singuri", doar că, din păcate, nu suntem construiți să trăim în afara relațiilor. Ne împlinim în relații, ne frustrăm în relații și ne cunoaștem pe noi și pe ceilalți în relații.

Așadar, lupta interioară va continua! C'est la vie! :)

Filantropia sau despre cineva care te scoate din anxietate și durere




La sfârșitul lunii septembrie 2017 îmi anunțam  prietenii, plină de bucurie și entuziasm, că din octombrie voi fi studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității Hyperion. Bucuria a fost foarte mare deoarece mă gândeam de câțiva ani să mă înscriu la această facultate, chiar dacă au trecut fix 20 de ani de la terminarea liceului și 13 ani de la terminarea studiilor postuniversitare de Relații Publice, din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București. Această  mare bucurie însă nu a durat prea mult pentru că....

Trei zile la rând o durere puternică abdominală nu mi-a dat pace. Era atât de puternică încât nu puteam sta decât întinsă sau în picioare. După ce m-am tratat cu toate analgezicele posibile, am pornit la drum spre spital. Am început cu Spitalul Colentina unde mi s-a pus diagnosticul de ”suspectă de infecție urinară”. Mi s-au dat niște pastile care nu au avut niciun efect. Durerea era la fel de puternică și insuportabilă. Am fost îndrumată și spre ginecologie, însă nu am luat în seamă acest lucru. Eram convinsă că aceste dureri nu pot fi de natură ginecologică. Pe alea le știu și le suport, îmi tot spuneam. Am continuat investigația. Am ajuns la Spitalul Universitar. Aici mi s-a spus ”suspectă de apendicită acută”. După alte investigații am fost iarăși trimisă la ginecologie. Mi s-au dat alte analgezice și mi s-a amintit de chistul endometriozic pe care îl tot căram cu mine de ceva vreme. Era clar! Nu mai aveam loc de întors.

L-am sunat pe domnul doctor ginecolog care mă avea sub observație. Mi-a zis că acea durere este de la chist, dar să merg la spital să mă mai vadă.
Totul a arătat că acel chist trebuia operat.
Am citit și răscitit toate articolele găsite pe internet despre domnul doctor. Faptul că avea articole publicate în reviste de specialitate, cercetări științifice, participări la conferințe, cursuri, care făceau referire și la endometrioză mi-au dat încrederea că este persoana cea mai potrivită pe care o pot alege pentru această intervenție.  
Pe 2 octombrie 2017, într-o zi de luni, am fost internată la Spitalul Filantropia. A fost prima internare și prima operație din viața mea. Frica, panica s-au instalat de la primele minute. Singurele lucruri care mă linișteau erau profesionalismul, răbdarea și blândețea domnului medic specialist Obstetrică-Ginecologie Nicolae Gică și faptul că Spitalul Filantropia este unul dintre cele mai curate și mai bine dotate spitale de Obstetrică și Ginecologie din București.
Pe tot parcursul spitalizării, zilnic, asistente, medici și chiar domnul director al spitalului, Prof. dr. Gheorghe Peltecu, veneau și se interesau de starea tuturor pacientelor. Profesionalismul, grija și atenția care îți sunt acordate în astfel de momente sunt extrem de importante. Pentru asta, mulțumesc tuturor!  Și mulțumesc în mod special domnului doctor Nicolae Gică pentru modul în care a știut să se ocupe inclusiv de psihicul meu. Nu am fost o pacientă ”model” dacă se poate spune așa. Poate că l-am terorizat cu fricile mele și chiar cu sms-urile, dar de fiecare dată și-a făcut timp să îmi răspundă la toate întrebările și să-mi spună o vorbă bună. Îmi amintesc că înainte de anestezia totală, mă uitam disperată să-l zăresc și nu-l zăream. Știam clar că nu vreau să mă opereze altcineva. Eram în stare să mă ridic de pe masă dacă nu îi zăream privirea. Într-un final l-am zărit și l-am auzit întrebând: ”Vă e frică?” Am schițat un daaaa disperat și răspunsul a venit imediat: ”Nu are de ce să vă fie frică!”. De aici s-a rupt firul. Am închis ochii liniștită și m-am trezit fără acel chist endometriozic de 7 centimetri.

Nu vreau să dau sfaturi, însă vreau să vă spun doar atât: nu ignorați semnalele pe care corpul vi le transmite! El știe întotdeauna când ceva nu este în regulă!


“Două cuvinte mi-au devenit crez în carieră: MĂSURĂ şi FIXARE “- Ștefan Bănică senior





Ștefan Bănică senior a primit postum, în 2016, o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (Cocor) și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului. La Teatrul Odeon din București, tot din 2016, există  un bust al marelui actor realizat de artistul plastic Dragoș Cătălin Munteanu. În Călărași, pe peretele casei în care s-a născut, există o placă comemorativă, iar o stradă poartă numele marelui actor. Tot la Călărași, în centrul orașului, a fost dezvelit un bust al actorului, în 2003.





***
Pe Ştefan Bănică senior nu am avut ocazia să-l întâlnesc personal decât de câteva ori. La Teatrul Bulandra, la unul din primele concerte ale lui Ştefan Bănică jr de la Sala Palatului şi la emisiunea “Ceaiul de la ora 5” de la TVR, chiar înainte de a se stinge din viaţă. Îmi amintesc de această emisiune cu mult drag. Se citea pe chipul său o reală bucurie, era mândru de fiul lui! Vestea morţii marelui Ştefan Bănică a îndurerat o țară întreagă... Biserica Amzei era parcă neîncăpătoare. Erau acolo familia, prietenii şi zeci de admiratori. La Cimitirul Reînvirea am răzbit foarte greu printre sutele de oameni veniţi să-i aducă un ultim omagiu. M-am strecurat prin mulţime alături de câţiva fani ai lui Ştefan Bănică jr şi am depus o coroană de flori. 

***
Despre Ștefan Bănică senior

Ștefan Bănică jr : ”Îi adora pe Stan și Bran, Charlie Chaplin. Îi plăceau și desenele animate, cele clasice cu Tom și Jerry sau Bugs Bunny, și râdea la ele ca un copil. Era un împătimit al pescuitului. Știa să poarte orice fel de pălărie și era foarte deschis cu oamenii oriunde s-ar fi dus. Nu ieșea din casă până când nu-și lustruia pantofii și n-avea pantalonii călcați la dungă.”
Lucian Pintilie îl compara cu Alberto Sordi. “Era un actor extraordinar, pentru că și-a păstrat, dincolo de acea rezistență la tentația pe care o face publicul, o autenticitate nemaipomenită de tip tragic, o dimensiune tragică neobișnuită la actorul comic, întâlnită rar doar la unii, o dimensiune tragică întrevăzută printr-o lupă de grotesc extreme de pasională.”

Fănuș Neagu: “ Ștefan Bănică era logodit cu iluzia, cu victoriile și înfrângerile repetate, cu dragostea de năluci, cu mărgăritarele ce întârzie în suflet ca să răsară în lume mai adânc luminoase, mai aproape de inimă. El știa că enigmele scenei și ale cântecului țin de zei și icoane, iar că viața pe scenă e o credință și o amăgire, o răsturnare în moarte și un polei de aur, fecundând Catapetesmele neamului nostru. El s-a luptat și a reuțit mereu să adauge un inel de sidef ecoului ce-și zbate aripa, fără să se stingă vreodată, în noaptea sălilor unde visăm lumi ce trăiesc neștiute în oceanul din sângele nostru, ne înălțăm în miracolul dragostei și ideile se împurpurează cu miresme.”

Octavian Sava: “Dar în câte roluri n-a jucat Bănică? Venit la București, a fost un formidabil Mitică Popescu, din piesa lui Camil Petrescu, la Teatrul Regional.
La Teatrul CFR –Giulești, a fost îndelung aplaudat în "Băiat bun dar cu lipsuri", piesa scrisă de Nicuța Tănase. La același teatru, în 1972, a interpretat rolul lui Decebal Necșulescu din piesa "...Escu" a lui Tudor Mușatescu, o continuare firească a faimosului "Titanic –Vals". Bunul meu prieten, Mihai Petrovici, un împătimit al teatrului, susține că a fost, la vremea aceea, cel mai bun spectacol nu numai al Teatrului Giulești, dar chiar al întregii țări. Într-o cronică scrisă atunci, Dinu Săraru afirma: “ (...) Foarte bun Ștefan Bănică în Decebal Necșulescu, construind cu plasticitate imaginea unei lichele politice perfecte și fermecătoare".
Ajuns mai apoi la Teatrul "Bulandra", Bănică a creat un neuitat Pristanda din "Scrisoarea pierdută", în regia lui Liviu Ciulei. Iar Lucian Pintilie l-a distribuit în "Iordache" din "D’ale Carnavalului", unde comicul fostului student al lui Al. Finți a fost absolut irezistibil. Și nu e cu putință să nu pomenim de pateticul Bănică din "De ce trag clopotele, Mitică?", controversatul film al lui Pintilie. Combinând "D’ale Carnavalului"cu monologul "1 Aprilie", tot din opera lui Caragiale, regizorul i-a încredințat lui Bănică rolul petrecărețului care, înecat în lacrimi, relatează moartea lui Mitică produsă în urma unei farse stupide.” 

Surse:  Jurnalul Național - Ediție de Colecție, aprilie 2007;  9am.ro; teatrultanase.ro; Ștefan Bănică senior – facebook

***
 “Două cuvinte ale profesorului meu Alexandru Finţi mi-au devenit crez în carieră: `MĂSURĂ şi FIXARE` “ (Ştefan BĂNICĂ Senior)

Nume complet:
Ștefan Constantin Bănică
Născut la: 11 noiembrie 1933, Călărași
A plecat de pe scena vieții la: 27 mai 1995, București

Film
“ Cel mai iubit dintre pământeni” (1993); “ Harababura” (1990); “ De ce trag clopotele, Mitică?” (1982); “ Singur printre prieteni” (1979); “ Nea Mărin miliardar” (1979); “ Cianură şi picătură de ploaie” (1978); “ Septembrie” (1978); “ Fair Play” (1977); “ Păcală” (1974); “ Proprietarii” (1973); “ Brigada Diverse intră în acțiune” (1970); “ Brigada Diverse în alertă” (1971); “ Cântecele mării” (1970); “ Vin cicliştii” (1968); “ Zile de vară” (1968); “ Împuşcături pe portative” (1967); “ Tunelul” (1967); “ Golgota” (1966); “ Dincolo de barieră” (1965)

Teatru
A absolvit Institutul de Teatru din București în 1955, la clasa profesorului Alexandru Finţi.
A jucat la Teatrul CFR – Giuleşti, Teatrul Regional Bucureşti, Teatrul Bulandra.
A interpretat numeroase roluri la teatrul radiofonic și teatrul TV.

Printre piesele de teatru în care a jucat se numără: “ Baiat bun dar cu lipsuri”; “ Escu”; “ Titanic Vals”; “ Mitică Popescu”; “ D-ale carnavalului”; “O scrisoare pierdută”; “ Arsenic și dantelă veche”; “ Nota zero la purtare”; " Justiția română"; “Anecdotă provincială”; “Bărbierul din Sevilla”; “Districtul celălalt”; “ Furtuna”; “ Mincinosul”; “Mitică Râmătorian”; “ Poveste de carnival”; “ Visul unei nopţi de iarnă”; “Teatru comic”
Împreună cu Stela Popescu a interpretat roluri în spectacole de revistă şi divertisment.
A cântat romanțe și cântece de petrecere: "Îmi acordaţi un dans", "Cum am ajuns să te iubesc", "Gioconda se mărită", "Hei, coşar, coşar", "Astă seară mă fac praf" , “Cântecul băiatului”, “Ce-aveți fetelor cu mine?”….




Lisabona- 3 zile în capitala Portugaliei

Castel Sao Jorge
Am vizitat Lisabona, în luna ianuarie, în principal pentru ” o doză” de soare și puțină relaxare. Ajunsă acolo, la cele 15 grade celsius (în timp ce în București erau cam tot 15, dar cu minus), după aproape 5 ore de zbor, mi s-a schimbat cu totul starea de spirt. Soarele și palmierii par a fi rețeta perfectă pentru o meteo - sensibilă ca mine J
Metrou Lisabona
Cum ieși din aeroport ajungi la metrou. O variantă perfectă de transfer către hotel. Lisabona are un sistem de transport public foarte eficient care acoperă orașul și zonele înconjurătoare. Singura problemă este că ai ceva de așteptat în stații. S-a întâmplat să dureze până la 15-20 de minute această așteptare, iar pentru un city break în care vrei să vezi pe repede- înainte un oraș, nu este o situație prea îmbucurătoare. Nu știu  dacă această așteptare are loc și în cursul săptămânii sau doar în weekend... De la metrou am cumpărat un card VIVA pentru transport cu care, pentru 6 euro pe zi, am mers cu toate mijloacele de transport: metrou, tramvai, tren...  Acest card este reîncărcabil și foarte util.
Începuturi
Lisabona era cunoscută de fenicieni sub numele de Alis- Ubbo. Apoi, în secolul al II-lea, a devenit așezarea romană Felicita Julia Olisipo. Odaă cu venirea maurilor, în secolul al VIII-lea, a fost redenumit Aschbouna. În cele din urmă, portghezii au cucerit-o în anul 1147 și i-au pus numele Lisabona.
Lisabona este mângîiată de apele albastre ale râului Tajo.
Portugalia este cel mai vestic bastion al Europei, înfruntând plină de curaj valurile puternice ale Oceanului Atlantic.
De văzut
Castelo de Sao Jorge este unul dintre cele mai vechi edificii din Lisabona şi, în virtutea trecutului său istoric, una dintre cele mai valoroase atracţii turistice din capitala Portugaliei. Castelul este situat în districtul Alfama, în vârful celui mai înalt deal din Lisabona, ceea ce înseamnă că oferă cele mai bune privelişti panoramice ale oraşului. În genere este considerat ca făcând parte din patrimoniul lăsat de pe vremea dominaţiei maure, deşi situl fusese anterior ocupat de structuri de fortificaţie ridicate şi consolidate de către romani şi, ulterior, vizigoţi. Castelul a fost sediul regalităţii maure până în 1147 când a fost cucerit de către Afonso Henriques, primul rege al Portugaliei, în contextul mai amplu al cruciadelor creştine. Adresă: Districtul Alfama/ Program: de la 1 noiembrie la 28 februarie: între 9.00 şi 18.00; de la 1 martie la 31 august: între 9.00 şi 21.00
Alfama-  cel mai vechi cartier al orașului; de fapt, cam ăsta era tot orașul pe vremea când maurii au intrat în peninsulă (secolul al VIII-lea). Alfama e alcătuit, în mare parte, dintr-un labirint de străduțe înguste.
Catedrala Lisabona, oficial numită Santa Maria Maior de Lisboa (Catedrala Patriarhală Sfânta Maria Major, Se de Lisboa) este cel mai vechi locaş de cult din Lisabona. Având în vedere vechimea sa şi multiplele lucrări de restaurare executate în timp, în prezent clădirea este o expresie compozită a mai multor stiluri arhitecturale: romanic, gotic, baroc şi neoclasic, combinate într-o structură robustă aureolată de o atotcuprinzătoare alură medievală. Faţada edificiului, care aduce cu o fortăreaţă, este unul dintre elementele originale ale bisericii, datând de la jumătatea secolului al XII-lea (între 1147 şi începutul secolului al XIII-lea), când construcţia a fost ctitorită de primul rege al Portugaliei, Afonso Henriques, pe situl unei foste moschee. De la inaugurare până în prezent, catedrala a fost sediul episcopiei oraşului Lisabona, primul episcop fiind Gilbert de Hastings, un cruciat englez.
În această catedrală am simțit o energie aparte. Pur și simplu mi s-a făcut pielea de găină. Am nimerit în timpul unei slujbe. Biseria era plină de oameni care cântau angelic împreună cu un cor format din preoții parohiei.
Biserica Sf Anton de Padova
Biserica Sfântul Anton poartă hramul Sfântului Anton de Lisabona (Santo Antonio de Lisboa), mai bine cunoscut sub numele de Sfântul Anton de Padova. Este situată chiar pe locul unde, după cum se spune, a fost născut sfântul, învecinându-se cu muzeul dedicat acestuia (Muzeul Sfântul Anton).
Biserica se află în imediata apropiere a Catedralei.
Arcul de Triumf/ Piața Comerțului (Arco da Rua Augusta / Praca do Comercio ) este cunoscută şi sub numele de Piaţa Palatului (Terreiro do Paco), nume ce evocă situarea acestei pieţe lângă fostul palat regal ce a fost distrus de cutremurul din 1755. Piaţa a fost construită la ordinului Marchizului de Pombal care, de altfel, a fost reţinut de istoria locală pentru importanta sa contribuţie la reconstruirea oraşului Lisabona ulterior memorabilului incident cataclismic de la jumătatea secolului al XVIII-lea. Arhitectul desemnat să proiecteze piaţa a fost Eugenio dos Santos, un arhitect portughez care a conceput noua piaţă în forma literei „U”, cu deschiderea înspre Râul Tagus. Este notabil arcul de triumf situat pe latura nordică a pieţei, numit Arco da Rua Augusta (poartă numele străzii unde este localizat). Proiectat de Verissimo da Costa, monumentul a fost inaugurat în 1875, fiind decorat cu un ceas, câteva statui alegorice (Gloria, Ingeniozitatea şi Valoarea) şi câteva alte realizări sculpturale ce descriu figurile unor personalităţi precum Marchizul de Pombal, Nuno Alvares Pereira şi Vasco da Gama.
Mănăstirea Jeronimos/ Mănăstirea Ieronimilor (după prima comunitate de călugări care a populat şi cărora le-a fost încredinţată iniţial mănăstirea) este, fără îndoială, cel mai prestigios locaş de cult din Lisabona. Regele Manuel I a fost cel care a comandat construirea sa, lucrările fiind încheiate în 1502. În prezent mănăstirea este, alături de Turnul Belem, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO (statut pe care îl deţine din 1983), ceea ce nu este, de fapt, surprinzător, având în vedere unicitatea sa arhitecturală şi trecutul istoric al edificiului. În această mănăstire se află mormintele lui Vasco da Gama şi Luis de Camoes, marele poet care a cântat, prin versurile sale, realizările lui da Gama. Alături de ei sunt îngropaţi poeţii Fernando Pessoa şi Alexandre Herculano, precum şi regii Manuel şi Sebastiao. În plus, aripa vestică a mănăstirii, care a fost construită abia în anii 1850, găzduieşte acum două dintre cele mai notabile muzee din Lisabona: Muzeul Maritim şi Muzeul Naţional de Arheologie. Şi grădina mănăstirii merită atenţie: este marcată în zona centrală de o fântână monumentală decorată cu emblema Portugaliei.
Monumentul Descoperirilor- Peste drum de Mănăstirea Jeronimo, se găsește Monumentul Descoperirilor. Acesta a fost construit pe malul de nord al râului Tejo, în anul 1960, pentru a comemora a 500-a aniversare de la moartea Prințului Henric Navigatorul. Monumentul este un vas cu trei pânze pregătit să plece în voiaj, cu sculpturi ale unor figuri istorice importante cum ar fi Regele Manuel I, poetul Camoes, Vasco da Gama, Magellan și alți exploratori, cruciați, călugări sau cartografi portughezi. Singura femeie reprezentată este regina, Felipa de Lancaster, mama lui Henric Navigatorul.
Podul Vasco da Gama
Podul Vasco da Gama- este o minune a tehnicii moderne și un obiectiv turistic al orașului. Vasco da Gama este cel mai nou pod din Lisabona și permite fluidizarea traficului între nordul și sudul capitalei portugheze.
Portul Lisabona (Porto de Lisboa) este cel mai mare port din Portugalia. Este situat pe estuarul Râului Tejo (Tagus). Numeroase atracţii sunt situate în apropiere, cum ar fi Oceanariul Lisabona sau Muzeul Maritim.
Turnul Belem- Construit în anul 1515 ca o fortăreață cu rol de apărare la intrarea în portul Lisabona, Turnul Belem a fost punctul de plecare al multor expediții iar pentru navigatori era ultimul lucru pe care-l vedeau de pe pământul țării mamă până la întoarcerea de pe mare. Turnul Belem este un monument închinat Portugaliei din perioada epocii marilor descoperiri, fiind deseori folosit drept simbol al țării. UNESCO a trecut Turnul Belem pe lista monumentelor ce fac parte din patrimoniul universal.
Pentru a reuși să văd cât mai multe puncte turistice, am ales Bus-ul Hop on Hop off. Costă 20 de euro, cel pe care l-am ales eu. Există însă mai multe variante. Recomand Hop on Hop off… pentru un city break este ideal.  Punctele de atracție ale Lisabonei sunt destul de ”împrăștiate” și timpul nu mi-ar fi permis să văd nici jumătate din câte am văzut.
Drumul către Cristo Rei
Monumento Cristo Rei
Aproape o jumătate de zi am rezervat-o pentru Monumento Cristo Rei.
Am luat un autobuz până la gară, iar de acolo am mers cu trenul o stație, în direcția Coina. Pentru această călătorie a fost nevoie să adaug 1,90 euro pe cardul VIVA. Călătoria cu trenul a durat maxim 10 minute. De acolo am pornit pe jos spre statuie. Cu toate că o vedeam din depărtare, am încurcat un pic drumul… am crezut că există vreun traseu mai puțin ocolitor, însă nu exista… am ajuns în curtea unui spital și a trebuit să fac cale întoarsă J))  Străduțele înguste și casele care par a fi desenate, te  conduc către statuie. Este o plimbare care chiar merită făcută la pas.
Monumento Cristo Rei se găsește în vârful unui deal la aproximativ 110 m înălțime pe malul de sud al râului Tejo. Asemănarea cu Statuia lui Iisus Cristos din Rio de Janeiro nu este întâmplatoare. Cartinalul Patriarh al Lisabonei a văzut statuia din Rio în anul 1934, într-o vizită în Brazilia și apoi a răspândit ideea de a avea o statuie asemănătoare ridicată în Portugalia. La o adunare ținută în 1940 la Fatima, preoții Portugaliei au făcut un jurământ să ridice această statuie a lui Cristos, dacă Portugalia nu va fi atrasă în cel de-al Doilea Război Mondial. Arhitectul Antonio Lino, inginerul Froncisco de Mello e Castro și sculptorul Francisco Franco au lucrat la acest proiect.
Cristo Rei Lisabona
Cele 4 arcade înalte de 82 de metri din postamentul de beton al statuii reprezintă cele patru puncte cardinale, simbolizând astfel universalitatea Regatului lui Iisus Cristos. O mică capelă este situată la baza statuii. Statuia în sine are 28 de metri înălțime, iar reprezentarea inimii masoara 1,89 metri.
Datorită măslinilor, curtea din jurul monumentului mi-a amintit  de Grădina Ghetsimani, locul în care Iisus s-a rugat înainte de a fi răstignit.
Este o senzație și o priveliște pe care nu ar trebui să le ratezi chiar dacă timpul petrecut în Lisabona este scurt, așa cum a fost al meu J
Un alt punct de atracție îl reprezintă o plimbare cu tramvaiul 28.
Ruta, de la Campo Ourique la Martim Moniz, este de 45 de minute, trecând prin locuri de o frumusețe impresionantă.
Shopping în Lisabona- Centro Comercial Colombo oferă cea mai intensă experienţă în materie de shopping din Lisabona. Găzduind aproximativ 400 de magazine, Centro Colombo este unul dintre cele mai mari centre de cumpărături din Peninsula Iberică, constituind un reper indiscutabil al platformei comerciale al întregii Portugalii. Însă la Centro Colombo nu se poate vorbi doar de cumpărături. Acesta întâmpină clienţii cu zece săli de cinema, un parc de distracţii şi aproximativ 65 de restaurante. Adresă: Avenida Lusiada
Feira da Ladra este talciocul istoric al oraşului Lisabona. Adresă: Campo da Santa Clara
În scurta mea vizită la Lisabona, cam atât am reușit să văd. Ar mai fost de văzut și împrejurimile… Cascais, Sintra, Fatima…. însă timpul nu mi-a permis.
Codfish 
Sfaturi:


  • Încălțați-vă comod! Orașul este pavat cu piatră în cea mai mare parte. Există și dealuri pe care nu le-ai putea urca și coborî decât încălțat comod J
  •   Pentru a asculta muzica fado ( muzica tradiționaă a Portugaliei) puteți alege un local specific portughez, dar puteți asculta fado chiar și în magazinele cu souveniruri J
  •   Încercați Pastel de Belem, tartă portugheză!
  • Mergeți pe Rua Augusta, la Casa Portuguesa do Pastel de Bacalhau, pentru a mânca un codfish umplut cu brânză și pentru a bea un pahar de vin J
  •   În afară de clasicii magneți, vă recomand să cumpărați ca souvenir:
* un obiect, fie breloc, fie altceva, care să aibă inscripționat un cocoș. Cocoșul este simbolul țării. Legenda spune că un călător a fost condamnat pe nedrept de o crimă de către un judecător care tocmai mânca un cocoș. Călătorul s-a apărat spunând că acel cocoș va învia, ca un semn al nevinovăției sale. Și chiar așa s-a întâmplat J
* un săpun Calus Porto. Este 100% natural și foarte cremos și aromat. Eu am cumpărat unul de lavandă J
* un accesoriu de plută- Portugalia este cel mai mare producător de plută din lume. Veți găsi în magazinele de souveniruri cărți poștale, genți, portofele... Eu mi-am cumpărat un portofel J


Vechi și nou





În anul 2016 am învățat multe lucruri noi, am cunoscut oameni noi, am pus punct unor relații în care nu mă mai regăseam. Nu am prea multe regrete, însă am multe realizări la care mă uit cu mulțumire și liniște în suflet. Am încercat pe cât posibil să fac numai ceea ce mi-a spus inima. Mă pot uita cu inima împăcată spre 2016 și mulțumesc pentru asta.

- Am participat la trei ateliere organizate de Fundația Calea Victoriei: Curs practic de machiaj (Lector: Valentina Bălașa Ario), Istoria Parfumului: mistere, seducție și creatori celebri (Lector: Monica Neațu), Poveștile ca metafore ale dezvoltării de sine ( Lector: Monica Daniela Găitănaru).

Am aflat lucruri foarte interesante și am cunoscut oameni deosebiți. 
Vă recomand, cu drag, atelierele organizate de Fundația Calea Victoriei 

- Am citit cărți bune. Am cunoscut oameni frumoși. 
Simona Antonescu

- Am văzut spectacole de teatru minunate. Îmi amintesc cu mare drag de:

-  Am participat la diferite conferințe și lansări de carte. 
Primul meu gând se îndreaptă spre Festivalul Național de Teatru 2016

- Am început colaborarea cu Pagina de Psihologie.

- La capitolul călătorii nu am excelat, însă am vizitat Dublin, Veliko Târnovo și Sfântu Gheorghe (Covasna).

- Îmi amintesc cu drag și de ziua mea de naștere... am petrecut-o, împreună cu o prietenă, pe Terasa de la Conu' Iancu, urmărind spectacolul De la Caragiale la Șalom Alehem

Anul 2016 mi-a reamintit că oamenii vin și pleacă din viața noastră fără ”preaviz”, că nu îi întâlnim întâmplător, că totul se întâmplă așa cum trebuie, atunci când trebuie.
Nu am reușit să fac tot ceea ce îmi plănuisem la început de an, însă ceea ce am realizat îmi mulțumește sufletul și asta e foarte important. 
Tot la capitolul realizări ale anului 2016 intră și faptul că, după vreo 7 ani, am reușit să mă spovedesc. Legătura cu Divinitatea este foarte importantă pentru mine. Nu merg în fiecare duminică sau sărbătoare la biserică, însă merg atunci când simt nevoia, în locurile care simt că mă încarcă de energie. Aș aminti aici câteva mănăstiri din București: Antim, Mihai Vodă, Radu Vodă.

Poate că cea mai mare restanță a anului 2016 o reprezintă călătoriile. 

Sper ca în 2017 să vizitez mai multe locuri noi decât am făcut-o în 2016.

Tot în 2017 sper să reușesc să nu mai acord atenție mare lucrurilor și oamenilor mici. 
Să învăț să nu mai am așteptări. Să fiu mai organizată. Să scriu mai des pe blog J


La mulți ani!