În singurătatea mea, eu iubesc!




Sunt singură de câțiva ani. În acești ani, mi-am pus tot felul de întrebări. De la cele clasice, de genul: ”de ce eu? de ce mie?”, până la unele ceva mai grele. M-am învinovățit. L-am învinovățit pe celălalt. Sunt momente în care singurătatea îmi pare un chin și momente în care îmi pare un dar divin. Uneori caut cu disperare un sens în singurătate, alteori nu caut nimic, iau lucrurile exact așa cum se întâmplă.

Zilele trecute am făcut o escapadă. Am luat trenul și am plecat la Câmpina, la un concert. Nu m-am aruncat cu capul înainte. Am analizat bine toate detaliile, aș putea spune chiar că am despicat firul în patru, înainte de a spune ”plec!”.
Bucuria că am făcut acel drum a fost enormă. M-am întâlnit acolo cu oameni dragi, am dansat, am cântat, am râs. M-am simțit liberă. Libertatea mi se pare partea cea mai bună a singurătății. Să poți face ce vrei, când vrei, fără să dai explicații, fără să întrebi pe nimeni dacă este oportun să faci o mică nebunie. Fără să stai cu grija că cineva te așteaptă acasă și tu întârzii…

Singurătatea mă ajută să mă canalizez pe dorințele mele. Singurătatea m-a învățat să-mi acord mai multă atenție mie și să-mi doresc să mă cunosc și să mă iubesc mai mult .
Trăim într-o societate care valorizează extrem de mult ideea de relație și de cuplu.  Acest lucru face ca singurătatea să pară ceva nefiresc și să fie percepută aproape ca o traumă.
De cele mai multe ori, căutăm cu disperare să facem parte dintr-o relație numai pentru a fi în rândul lumii, pentru a astupa gura lumii. Evident că nimeni nu-și dorește să trăiască singur până la adânci bătrâneți, însă dacă se întâmplă asta nu trebuie să disperăm.
Fiecare are soarta lui! Unora ne poate fi mai de folos singurătatea, cu avantajele și dezavantajele ei.  Nu cred că trebuie ca toată lumea să se căsătorească și să facă copii, însă cred că toată lumea trebuie să învețe să iubească, iar acest lucru începe cu iubirea de sine, pe care cel mai bine o înveți în singurătate.





Vreau să îmbătrânesc frumos!



Fie că recunoaștem, fie că nu, cu toții ne gândim la faptul că îmbătrânim. În preajma aniversării zilei de naștere acest gând este mult mai intens. Dacă privim înaintarea în vârstă ca pe o parte inevitabilă a condiției umane, poate că îmbătrânirea va reuși să nu ne mai înspăimânte atât de tare.

Îmbătrânirea ne amintește că viața este trecătoare

Văd pe stradă bătrâni frumoși și senini. Îmi plac bătrânelele cochete, preocupate de aspectul lor fizic. Îmi plac bătrâneii, pe care îi văd plimbându-se prin parc sau citind ziarul pe o bancă. Nu o fi bătrânețea ușoară, dar cred că poate fi frumoasă. Conștienți fiind că de bătrânețe nu putem scăpa, ar trebui să ne ocupăm mai mult de noi înșine pe tot parcursul vieții.

Conexiunea minte-trup

Ca să îmbătrânim frumos cred că trebuie să fim echilibrați, să ne îndepărtăm de oamenii care ne încarcă negativ, să facem mișcare, să mâncăm chibzuit, să ne antrenăm mintea și întregul corp pe tot parcursul vieții
Alegerile pe care le facem zi de zi au un impact semnificativ asupra modului în care îmbătrânim. De aceea cred că secretul constă în menținerea echilibrului în toate aspectele vieții.

La 37 de ani gândesc așa. Vreau să îmbătrânesc frumos. Vreau să fiu una dintre bătrânelele cochete. Dar ce am făcut azi pentru ca acel mâine să fie așa cum mi-l doresc?  Am practicat iubirea, iertarea, recunoștința,. Am mulțumit pentru viață, familie, prieteni și oamenii minunați pe care Dumnezeu mi-i trimite exact la momentul potrivit. Am vizualizat viața pe care mi-o doresc. Am citit, am scris în jurnal și am împărtășit toate astea cu voi. 


Și el simte o durere, a gândit ea...





A descoperit o fotografie care l-a incitat. Era tânără și frumoasă. El era trecut de prima tinerețe și avea chef de pălăvrăgeli. S-a gândit să o abordeze. Să o întrebe periodic dacă este ok și să ducă discuțiile ușor, ușor pe un făgaș pe care era convins că și ei îi va plăcea să ajungă. În fiecare seară, cuvintele lui bine scrise o făceau să se simtă admirată și el știa asta. Uneori, forța un pic ”registrul”. Îi plăcea jocul. La fel și ei. Nu era sigur dacă putea trece de limita virtualului, dar nu dădea nici înapoi.
Ea începuse să se gândească...”pălăvrăgeală, pălăvrăgeală, dar până când?”. S- a hotărât să îl invite la o plimbare. El a lăsat să mai treacă puțin timp, înainte de a da un răspuns, gândindu-se că invitația e doar o ”pasă”. Nu era o pasă. L-a mai invitat o dată. Atunci și-a zis că dacă nu ar accepta, nu ar fi bărbat....
S-au plimbat timp de 5 ore. Ea era cu totul fascinată. ”Ce bărbat se mai plimbă timp de 5 ore?  Dacă a făcut acest efort înseamnă că ceva, ceva se ascunde în mintea lui”, își zise ea.
Peste o lună s-au întâlnit la un pahar de vin. Energia bună, pe care o simțea în preajma lui, o făcea să simtă că el poate fi parte din povestea ei. Nu o poveste de viitor, ci o poveste trăită în prezent și atât. Nu voia să aibă așteptări și nici nu voia să-și pună speranțe. Voia doar să se bucure de prezent și să se simtă femeie.
Din păcate, nu a reușit să nu spere... a sperat că el va fi un domn până la capăt și nu va dispărea în ceață cu propriile lui tristeți.
Lui ceva din trecut nu i-a dat permisiunea de a trăi clipa... A considerat povestea ca fiind un eșec.
Pentru ea, eșecul a fost cu totul altul... Ea a simțit că el era omul cu care putea vorbi despre orice...el nu a simțit același lucru.

” Și el este frustrat, și el are temeri, și el are dureri”, a gândit ea....


Proba trecerii timpului




Sfântul Nectarie din Eghina spune, în cartea ” Cunoaște-te pe tine însuți sau despre virtute”, că există trei feluri de prietenie: în acord cu virtutea, din interes și din obișnuință, dar cea mai bună este cea în acord cu virtutea; pentru că cea mai statornică iubire este cea întemeiată pe virtute.

Oare câte prietenii sunt în acord cu virtutea? Cred că destul de puține...

Există prietenii care pornesc frumos și care crezi că vor dura toată viața, însă nu trec de proba timpului. Ori tu simți nevoia să te retragi, ori prietenul face această alegere.

De multe ori am ales să ”întrețin” niște prietenii care au pornit din dorința a-l ajuta pe celălalt. Mi s-a cerut ajutorul și nu am ezitat să-l ofer. Când am simțit că acel om mă nedreptățește, că ia lucrurile ca și când i se cuvin sau că nu avem prea multe lucruri în comun, am preferat să mă retrag. Cu ceva timp în urmă orice prietenie încheiată mă făcea să sufăr, astăzi văd lucrurile mai clar, înțeleg mai bine faptul că întâlnim oamenii cu un anume scop și că atunci cînd ”misiunea” s-a încheiat este firesc ca drumurile să ni se despartă.

Dă dovadă de înțelepciune atunci când gestionezi un conflict!

Fiecare dintre noi avem probleme nerezolvate, iar prietenii pot reprezenta o manifestare a conflictelor noastre inconștiente.

Există persoane care aleg să încheie o prietenie în mod agresiv. Aruncă fel de fel de vorbe, ”scot ochii” pentru lucruri făcute cândva, undeva și, mai nou, blochează pe facebook. Blocatul pe facebook mi se pare cea mai amuzantă cale de a încheia o prietenie/ relație, dar și cea mai superficială. Riști să rămâi tu însuți blocat afundându-te în sentimente negative și arăți celuilalt că frustrarea a pus stăpânire pe tine.

Cu toții greșim, cu toții avem frustrări, însă modul în care suntem capabili să gestionăm un conflict spune multe despre noi.

Fiți înțelepți!


Adormirea Maicii Domnului nu este un moment de tristețe pentru ortodocși





În ultima vreme tot circulă ”povestea” că nu se zice ”la mulți ani”, pe 15 august, pentru că este vorba de Adormirea Maicii Domnului. Nu știu de unde s-a încetățenit această idee, dar este greșită. Nu vreau să credeți că fac pe deșteapta sau că sunt eu o mare cunoscătoare a ortodoxiei, însă lucrurile erau destul de clare până în urmă cu ceva ani.
Se spune ”la mulți ani” pe 15 august. De ce? Explicația este foarte simplă…

În Biserica Ortodoxă sfinții se prăznuiesc în calendar cu ziua în care ei au murit, adică în momentul în care ei au trecut la Dumnezeu. Moartea pentru noi creștinii este nașterea în Împărăția Cerurilor. Iată de ce, dacă privim lumește, toate sărbătorile din calendarul ortodox sunt triste.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului nu este unul trist, și nici mai trist decât cel al Nașterii Maicii Domnului. În Tradiția Bisericii noastre praznicul Adormirii este cea mai importantă sărbătoare din an închinată Născătoarei de Dumnezeu.

Acum cu privire la momentul în care creștinii ar trebui să-și sărbătorească ziua de nume, lucrurile sunt foarte simple. Așa cum toți ceilalți își sărbătoresc ziua numelui în ziua în care sfântul lor ocrotitor a trecut la Domnul (ex: Sfântul Nicolae pe 6 decembrie, Sfânta Filoteea pe 7 decembrie, Sfântul Andrei pe 30 noiembrie, etc.) la fel și cei cu numele Maria, Marian, Marina, și alții, își vor sărbători ziua numelui în ziua trecerii la Dumnezeu a Fecioarei Maria, adică pe 15 august.

Biserica nu consideră greșit să spui ”La mulți ani!” cu ocazia acestei sărbători, fiind considerată o sărbătoare a bucuriei. Moartea Maicii Domnului este mutare la Viață, după cum reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: „Mutatu-te-ai la viață ceea ce ești Maica Vieții”. Din acest motiv, această sărbătoare nu este tristă, ci plină de bucurie.

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare". Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.

După rugăciune s-a întors acasă şi, îndată, s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredinţarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire şi cu lacrimi şi au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a făgăduit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri. Şi aşa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veşminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene şi cunoscute şi de la dânsa le era hrana.

Bucură-te Maica Vieţii!

Şi vorbind ea acestea şi învăţând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, şi arătare de mulţi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau şi de Dumnezeu înţelepţii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei.

Aceştia, dacă au aflat pricina venirii lor, aşa adunaţi fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: "Noi, o, Stăpână, ştiindu-te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului tău te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis şi vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânşii: "Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au săvârşit cuvintele acestea, iată a sosit şi minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucură-te Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că deşi pe Hristos Fiul tău trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd". ( doxologia.ro)


Surse: