Lisabona- 3 zile în capitala Portugaliei

Castel Sao Jorge
Am vizitat Lisabona, în luna ianuarie, în principal pentru ” o doză” de soare și puțină relaxare. Ajunsă acolo, la cele 15 grade celsius (în timp ce în București erau cam tot 15, dar cu minus), după aproape 5 ore de zbor, mi s-a schimbat cu totul starea de spirt. Soarele și palmierii par a fi rețeta perfectă pentru o meteo - sensibilă ca mine J
Metrou Lisabona
Cum ieși din aeroport ajungi la metrou. O variantă perfectă de transfer către hotel. Lisabona are un sistem de transport public foarte eficient care acoperă orașul și zonele înconjurătoare. Singura problemă este că ai ceva de așteptat în stații. S-a întâmplat să dureze până la 15-20 de minute această așteptare, iar pentru un city break în care vrei să vezi pe repede- înainte un oraș, nu este o situație prea îmbucurătoare. Nu știu  dacă această așteptare are loc și în cursul săptămânii sau doar în weekend... De la metrou am cumpărat un card VIVA pentru transport cu care, pentru 6 euro pe zi, am mers cu toate mijloacele de transport: metrou, tramvai, tren...  Acest card este reîncărcabil și foarte util.
Începuturi
Lisabona era cunoscută de fenicieni sub numele de Alis- Ubbo. Apoi, în secolul al II-lea, a devenit așezarea romană Felicita Julia Olisipo. Odaă cu venirea maurilor, în secolul al VIII-lea, a fost redenumit Aschbouna. În cele din urmă, portghezii au cucerit-o în anul 1147 și i-au pus numele Lisabona.
Lisabona este mângîiată de apele albastre ale râului Tajo.
Portugalia este cel mai vestic bastion al Europei, înfruntând plină de curaj valurile puternice ale Oceanului Atlantic.
De văzut
Castelo de Sao Jorge este unul dintre cele mai vechi edificii din Lisabona şi, în virtutea trecutului său istoric, una dintre cele mai valoroase atracţii turistice din capitala Portugaliei. Castelul este situat în districtul Alfama, în vârful celui mai înalt deal din Lisabona, ceea ce înseamnă că oferă cele mai bune privelişti panoramice ale oraşului. În genere este considerat ca făcând parte din patrimoniul lăsat de pe vremea dominaţiei maure, deşi situl fusese anterior ocupat de structuri de fortificaţie ridicate şi consolidate de către romani şi, ulterior, vizigoţi. Castelul a fost sediul regalităţii maure până în 1147 când a fost cucerit de către Afonso Henriques, primul rege al Portugaliei, în contextul mai amplu al cruciadelor creştine. Adresă: Districtul Alfama/ Program: de la 1 noiembrie la 28 februarie: între 9.00 şi 18.00; de la 1 martie la 31 august: între 9.00 şi 21.00
Alfama-  cel mai vechi cartier al orașului; de fapt, cam ăsta era tot orașul pe vremea când maurii au intrat în peninsulă (secolul al VIII-lea). Alfama e alcătuit, în mare parte, dintr-un labirint de străduțe înguste.
Catedrala Lisabona, oficial numită Santa Maria Maior de Lisboa (Catedrala Patriarhală Sfânta Maria Major, Se de Lisboa) este cel mai vechi locaş de cult din Lisabona. Având în vedere vechimea sa şi multiplele lucrări de restaurare executate în timp, în prezent clădirea este o expresie compozită a mai multor stiluri arhitecturale: romanic, gotic, baroc şi neoclasic, combinate într-o structură robustă aureolată de o atotcuprinzătoare alură medievală. Faţada edificiului, care aduce cu o fortăreaţă, este unul dintre elementele originale ale bisericii, datând de la jumătatea secolului al XII-lea (între 1147 şi începutul secolului al XIII-lea), când construcţia a fost ctitorită de primul rege al Portugaliei, Afonso Henriques, pe situl unei foste moschee. De la inaugurare până în prezent, catedrala a fost sediul episcopiei oraşului Lisabona, primul episcop fiind Gilbert de Hastings, un cruciat englez.
În această catedrală am simțit o energie aparte. Pur și simplu mi s-a făcut pielea de găină. Am nimerit în timpul unei slujbe. Biseria era plină de oameni care cântau angelic împreună cu un cor format din preoții parohiei.
Biserica Sf Anton de Padova
Biserica Sfântul Anton poartă hramul Sfântului Anton de Lisabona (Santo Antonio de Lisboa), mai bine cunoscut sub numele de Sfântul Anton de Padova. Este situată chiar pe locul unde, după cum se spune, a fost născut sfântul, învecinându-se cu muzeul dedicat acestuia (Muzeul Sfântul Anton).
Biserica se află în imediata apropiere a Catedralei.
Arcul de Triumf/ Piața Comerțului (Arco da Rua Augusta / Praca do Comercio ) este cunoscută şi sub numele de Piaţa Palatului (Terreiro do Paco), nume ce evocă situarea acestei pieţe lângă fostul palat regal ce a fost distrus de cutremurul din 1755. Piaţa a fost construită la ordinului Marchizului de Pombal care, de altfel, a fost reţinut de istoria locală pentru importanta sa contribuţie la reconstruirea oraşului Lisabona ulterior memorabilului incident cataclismic de la jumătatea secolului al XVIII-lea. Arhitectul desemnat să proiecteze piaţa a fost Eugenio dos Santos, un arhitect portughez care a conceput noua piaţă în forma literei „U”, cu deschiderea înspre Râul Tagus. Este notabil arcul de triumf situat pe latura nordică a pieţei, numit Arco da Rua Augusta (poartă numele străzii unde este localizat). Proiectat de Verissimo da Costa, monumentul a fost inaugurat în 1875, fiind decorat cu un ceas, câteva statui alegorice (Gloria, Ingeniozitatea şi Valoarea) şi câteva alte realizări sculpturale ce descriu figurile unor personalităţi precum Marchizul de Pombal, Nuno Alvares Pereira şi Vasco da Gama.
Mănăstirea Jeronimos/ Mănăstirea Ieronimilor (după prima comunitate de călugări care a populat şi cărora le-a fost încredinţată iniţial mănăstirea) este, fără îndoială, cel mai prestigios locaş de cult din Lisabona. Regele Manuel I a fost cel care a comandat construirea sa, lucrările fiind încheiate în 1502. În prezent mănăstirea este, alături de Turnul Belem, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO (statut pe care îl deţine din 1983), ceea ce nu este, de fapt, surprinzător, având în vedere unicitatea sa arhitecturală şi trecutul istoric al edificiului. În această mănăstire se află mormintele lui Vasco da Gama şi Luis de Camoes, marele poet care a cântat, prin versurile sale, realizările lui da Gama. Alături de ei sunt îngropaţi poeţii Fernando Pessoa şi Alexandre Herculano, precum şi regii Manuel şi Sebastiao. În plus, aripa vestică a mănăstirii, care a fost construită abia în anii 1850, găzduieşte acum două dintre cele mai notabile muzee din Lisabona: Muzeul Maritim şi Muzeul Naţional de Arheologie. Şi grădina mănăstirii merită atenţie: este marcată în zona centrală de o fântână monumentală decorată cu emblema Portugaliei.
Monumentul Descoperirilor- Peste drum de Mănăstirea Jeronimo, se găsește Monumentul Descoperirilor. Acesta a fost construit pe malul de nord al râului Tejo, în anul 1960, pentru a comemora a 500-a aniversare de la moartea Prințului Henric Navigatorul. Monumentul este un vas cu trei pânze pregătit să plece în voiaj, cu sculpturi ale unor figuri istorice importante cum ar fi Regele Manuel I, poetul Camoes, Vasco da Gama, Magellan și alți exploratori, cruciați, călugări sau cartografi portughezi. Singura femeie reprezentată este regina, Felipa de Lancaster, mama lui Henric Navigatorul.
Podul Vasco da Gama
Podul Vasco da Gama- este o minune a tehnicii moderne și un obiectiv turistic al orașului. Vasco da Gama este cel mai nou pod din Lisabona și permite fluidizarea traficului între nordul și sudul capitalei portugheze.
Portul Lisabona (Porto de Lisboa) este cel mai mare port din Portugalia. Este situat pe estuarul Râului Tejo (Tagus). Numeroase atracţii sunt situate în apropiere, cum ar fi Oceanariul Lisabona sau Muzeul Maritim.
Turnul Belem- Construit în anul 1515 ca o fortăreață cu rol de apărare la intrarea în portul Lisabona, Turnul Belem a fost punctul de plecare al multor expediții iar pentru navigatori era ultimul lucru pe care-l vedeau de pe pământul țării mamă până la întoarcerea de pe mare. Turnul Belem este un monument închinat Portugaliei din perioada epocii marilor descoperiri, fiind deseori folosit drept simbol al țării. UNESCO a trecut Turnul Belem pe lista monumentelor ce fac parte din patrimoniul universal.
Pentru a reuși să văd cât mai multe puncte turistice, am ales Bus-ul Hop on Hop off. Costă 20 de euro, cel pe care l-am ales eu. Există însă mai multe variante. Recomand Hop on Hop off… pentru un city break este ideal.  Punctele de atracție ale Lisabonei sunt destul de ”împrăștiate” și timpul nu mi-ar fi permis să văd nici jumătate din câte am văzut.
Drumul către Cristo Rei
Monumento Cristo Rei
Aproape o jumătate de zi am rezervat-o pentru Monumento Cristo Rei.
Am luat un autobuz până la gară, iar de acolo am mers cu trenul o stație, în direcția Coina. Pentru această călătorie a fost nevoie să adaug 1,90 euro pe cardul VIVA. Călătoria cu trenul a durat maxim 10 minute. De acolo am pornit pe jos spre statuie. Cu toate că o vedeam din depărtare, am încurcat un pic drumul… am crezut că există vreun traseu mai puțin ocolitor, însă nu exista… am ajuns în curtea unui spital și a trebuit să fac cale întoarsă J))  Străduțele înguste și casele care par a fi desenate, te  conduc către statuie. Este o plimbare care chiar merită făcută la pas.
Monumento Cristo Rei se găsește în vârful unui deal la aproximativ 110 m înălțime pe malul de sud al râului Tejo. Asemănarea cu Statuia lui Iisus Cristos din Rio de Janeiro nu este întâmplatoare. Cartinalul Patriarh al Lisabonei a văzut statuia din Rio în anul 1934, într-o vizită în Brazilia și apoi a răspândit ideea de a avea o statuie asemănătoare ridicată în Portugalia. La o adunare ținută în 1940 la Fatima, preoții Portugaliei au făcut un jurământ să ridice această statuie a lui Cristos, dacă Portugalia nu va fi atrasă în cel de-al Doilea Război Mondial. Arhitectul Antonio Lino, inginerul Froncisco de Mello e Castro și sculptorul Francisco Franco au lucrat la acest proiect.
Cristo Rei Lisabona
Cele 4 arcade înalte de 82 de metri din postamentul de beton al statuii reprezintă cele patru puncte cardinale, simbolizând astfel universalitatea Regatului lui Iisus Cristos. O mică capelă este situată la baza statuii. Statuia în sine are 28 de metri înălțime, iar reprezentarea inimii masoara 1,89 metri.
Datorită măslinilor, curtea din jurul monumentului mi-a amintit  de Grădina Ghetsimani, locul în care Iisus s-a rugat înainte de a fi răstignit.
Este o senzație și o priveliște pe care nu ar trebui să le ratezi chiar dacă timpul petrecut în Lisabona este scurt, așa cum a fost al meu J
Un alt punct de atracție îl reprezintă o plimbare cu tramvaiul 28.
Ruta, de la Campo Ourique la Martim Moniz, este de 45 de minute, trecând prin locuri de o frumusețe impresionantă.
Shopping în Lisabona- Centro Comercial Colombo oferă cea mai intensă experienţă în materie de shopping din Lisabona. Găzduind aproximativ 400 de magazine, Centro Colombo este unul dintre cele mai mari centre de cumpărături din Peninsula Iberică, constituind un reper indiscutabil al platformei comerciale al întregii Portugalii. Însă la Centro Colombo nu se poate vorbi doar de cumpărături. Acesta întâmpină clienţii cu zece săli de cinema, un parc de distracţii şi aproximativ 65 de restaurante. Adresă: Avenida Lusiada
Feira da Ladra este talciocul istoric al oraşului Lisabona. Adresă: Campo da Santa Clara
În scurta mea vizită la Lisabona, cam atât am reușit să văd. Ar mai fost de văzut și împrejurimile… Cascais, Sintra, Fatima…. însă timpul nu mi-a permis.
Codfish 
Sfaturi:


  • Încălțați-vă comod! Orașul este pavat cu piatră în cea mai mare parte. Există și dealuri pe care nu le-ai putea urca și coborî decât încălțat comod J
  •   Pentru a asculta muzica fado ( muzica tradiționaă a Portugaliei) puteți alege un local specific portughez, dar puteți asculta fado chiar și în magazinele cu souveniruri J
  •   Încercați Pastel de Belem, tartă portugheză!
  • Mergeți pe Rua Augusta, la Casa Portuguesa do Pastel de Bacalhau, pentru a mânca un codfish umplut cu brânză și pentru a bea un pahar de vin J
  •   În afară de clasicii magneți, vă recomand să cumpărați ca souvenir:
* un obiect, fie breloc, fie altceva, care să aibă inscripționat un cocoș. Cocoșul este simbolul țării. Legenda spune că un călător a fost condamnat pe nedrept de o crimă de către un judecător care tocmai mânca un cocoș. Călătorul s-a apărat spunând că acel cocoș va învia, ca un semn al nevinovăției sale. Și chiar așa s-a întâmplat J
* un săpun Calus Porto. Este 100% natural și foarte cremos și aromat. Eu am cumpărat unul de lavandă J
* un accesoriu de plută- Portugalia este cel mai mare producător de plută din lume. Veți găsi în magazinele de souveniruri cărți poștale, genți, portofele... Eu mi-am cumpărat un portofel J


Vechi și nou





În anul 2016 am învățat multe lucruri noi, am cunoscut oameni noi, am pus punct unor relații în care nu mă mai regăseam. Nu am prea multe regrete, însă am multe realizări la care mă uit cu mulțumire și liniște în suflet. Am încercat pe cât posibil să fac numai ceea ce mi-a spus inima. Mă pot uita cu inima împăcată spre 2016 și mulțumesc pentru asta.

- Am participat la trei ateliere organizate de Fundația Calea Victoriei: Curs practic de machiaj (Lector: Valentina Bălașa Ario), Istoria Parfumului: mistere, seducție și creatori celebri (Lector: Monica Neațu), Poveștile ca metafore ale dezvoltării de sine ( Lector: Monica Daniela Găitănaru).

Am aflat lucruri foarte interesante și am cunoscut oameni deosebiți. 
Vă recomand, cu drag, atelierele organizate de Fundația Calea Victoriei 

- Am citit cărți bune. Am cunoscut oameni frumoși. 
Simona Antonescu

- Am văzut spectacole de teatru minunate. Îmi amintesc cu mare drag de:

-  Am participat la diferite conferințe și lansări de carte. 
Primul meu gând se îndreaptă spre Festivalul Național de Teatru 2016

- Am început colaborarea cu Pagina de Psihologie.

- La capitolul călătorii nu am excelat, însă am vizitat Dublin, Veliko Târnovo și Sfântu Gheorghe (Covasna).

- Îmi amintesc cu drag și de ziua mea de naștere... am petrecut-o, împreună cu o prietenă, pe Terasa de la Conu' Iancu, urmărind spectacolul De la Caragiale la Șalom Alehem

Anul 2016 mi-a reamintit că oamenii vin și pleacă din viața noastră fără ”preaviz”, că nu îi întâlnim întâmplător, că totul se întâmplă așa cum trebuie, atunci când trebuie.
Nu am reușit să fac tot ceea ce îmi plănuisem la început de an, însă ceea ce am realizat îmi mulțumește sufletul și asta e foarte important. 
Tot la capitolul realizări ale anului 2016 intră și faptul că, după vreo 7 ani, am reușit să mă spovedesc. Legătura cu Divinitatea este foarte importantă pentru mine. Nu merg în fiecare duminică sau sărbătoare la biserică, însă merg atunci când simt nevoia, în locurile care simt că mă încarcă de energie. Aș aminti aici câteva mănăstiri din București: Antim, Mihai Vodă, Radu Vodă.

Poate că cea mai mare restanță a anului 2016 o reprezintă călătoriile. 

Sper ca în 2017 să vizitez mai multe locuri noi decât am făcut-o în 2016.

Tot în 2017 sper să reușesc să nu mai acord atenție mare lucrurilor și oamenilor mici. 
Să învăț să nu mai am așteptări. Să fiu mai organizată. Să scriu mai des pe blog J


La mulți ani!


”Fetele sunt învățate încă de mici că trebuie să aibă grijă de sentimentele celuilalt și să se lase pe sine pe locul doi”



Femeia a fost întotdeauna un simbol al frumuseții, al gingășiei și delicateții. Cu sentimente discrete și suferințe ascunse. Încă de mică este învățată că ea trebuie să aibă grijă de relații și că nu trebuie să rănească sentimentele celuilalt . Societatea îi impune femeii standarde de frumusețe, societatea îi spune că este incompletă și nefericită dacă nu este căsătorită și nu are copii. Întreaga viață a femeii se învârte în jurul comparației - o comparație critică și constantă. De cele mai multe ori mesajul pe care îl primeşte femeia de la societate nu este că are valoare în sine, ci că modul în care arată şi succesul pe care îl are sunt cele care îi dau valoarea. Despre femeie, despre lumea și alchimia ei fascinantă a vorbit Otillia Mantelers, expert în parenting, în cadrul unui PSIHOatelier intitulat ”Femeia și alchimia ei – frumusețe, durere și putere”.

Iată câteva dintre subiectele dezbătute:

- Despre opresiunea femeii

”Verbul care ne-a definit încă de la început pe noi, femeile, a fost : A AȘTEPTA”

Unele așteptăm dragostea, altele bărbatul iubit, unele afecțiunea, altele momentul potrivit...

Competiția între femei apare și în familie- între frați, între mamă și fiică...”

Între femei, deseori, se nasc comportamente de competiție sau rivalitate. Atitudinea competițională față de alte femei își are rădăcinile în copilărie, atunci când persoanele semnificative din viața noastră ne-au oferit exemple de comportamente și ne-au transmis valorile lor de viață.

O mamă trebuie să fie conștientă că, în calitate de model, deține anumite trăsături care fac obiectul dorinței fiicei sale.
Este necesar ca ea să-i sublinieze calitățile fiicei și să o întâmpine cu deschidere și căldură, încurajând-o în permanență.

Bărbaților le este mult mai bine cu competiția. Ei se împrietenesc chiar și în competiții. Bărbații discută mult mai liber și mai sincer între ei, nu se ceartă pentru nimicuri.

Fetele sunt învățate încă de mici că trebuie să aibă grijă de sentimentele celuilalt și să se lase pe sine pe locul doi.

”Trebuie să ne învățăm fetele că este ok să se bucure atunci când câștigă. Nu să-i spunem că celălalt a pierdut și dacă ea se bucură îi va răni sentimentele.”

Încă de mici învățăm ce este iubirea și cum trebuie să ne comportam ca să primim, într-un fel sau altul, afecțiunea după care tânjim.

”Am fost învățate că nu suntem ok dacă nu avem grijă de ceilalți pentru că îi vom pierde.”

- Creierul femeii versus creierul bărbatului

·         Bărbații au mai mulți procesori în amigdală
·         Creierul femeii înregistrează mai profund stresul psihologic


-  Despre ”eu” versus ”noi” într-o relație

·         Moștenirea femeilor este aceea de a avea grijă de relație și nu se sine.

Femeia a învățat încă din copilărie să aibă grijă de relații. Dar de sinele ei, nu…

- Furia femeilor

”Ați observat cum noi, femeile avem tendința să ne cerem iertare excesiv, ca și cum ne-am scuza în fața tuturor pentru simplul fapt că existăm? Din copilărie, o femeie a învățat că trebuie să se mulțumească cu puțin, să se sacrifice, să pună nevoile celorlalți înaintea propriilor nevoi. Am învățat să avem grijă de ceilalți, de relații, dar de noi însene nu. Nu știm să primim, ne e teamă să cerem, să nu supărăm, să nu fim certate pentru că suntem prea bune. Uneori devenim masculine datorită job-ului pe care îl avem, ceea ce e dureros pentru relația cu partenerul. Una din cele mai cunoscute cercetătoare a sinelui femeii, Dr. Harrier Lerner spunea despre noi, femeile că de mici am fost dirijate să învățăm că furia e dușmanul nostru, iar starea de victimă este cea care ni se potrivește cel mai bine. Am învățat să reprimăm furia și să o înlocuim cu sentimentul de vinovăție.

Nici bărbaților nu le este mai ușor. Un bărbat a trebuit să învețe când era băiețel că e prea zgomotos, că ocupă prea mult spațiu și că trebuie să se restrângă cu manifestările lui debordante și pline de energie. A învățat că a fi trist nu e masculin, dar a fi furios da. A crescut știind de mic că, atunci când va fi mare, va trebui să aibe cel mai bun serviciu, pentru că altfel nu e bărbat.
Cum ar fi ca femeile să se mulțumească cu nimic mai puțin decât TOTUL? Cum ar fi ca femeile să se reîmprietenească cu furia și să o privească ca pe o luminiță către o durere veche? Să învețe ca într-o relație să nu se mai axeze doar pe “noi”, ci și pe sine?
Am fost învățate să ne reprimăm furia pentru că o fetiță furioasă nu este frumoasă. Când ne simțeam furioase înlocuiam furia cu teama sau vinovăția.”

- Cele două atitudini ale femeii în fața furiei

* Sindromul ”fetița bună”
Mă înfurii, dar imediat reprim. Pentru că îmi reprim furia apare vinovăția și nu mai am timp să mă gândesc la ce m-a înfuriat.

* Sindromul ” scorpia”
Ea își aruncă furia.  Este considerată nefeminină și i se spune ”ești isterică!”

- Mecanismul schimbării
Când vrei o schimbare spui ”eu vreau să se întâmple asta”, iar celălalt va veni imediat și va spune că nu este ok, ” de ce vrei asta?”
Când vrei o schimbare trebuie să anticipezi că celălalt va contracara.

- Cum descifrăm conflictele

·         Învinuirea celuilalt
·         Ea se apropie, el se distanțează

Atunci când apare un conflict nu trebuie să intrăm în defensivă, nu trebuie să ne explicăm, ci să-l validăm pe celălalt.


***
Otilia Mantelers este instructor Parenting by Connection, trainer de Playful Parenting și specialist în joaca terapeutică cu copiii de la 0 la 10 ani. De asemenea, Otilia este curator de conferințe internaționale de parenting și de cuplu. Blog: www.Otiliamantelers.ro 




Șase actori-autori în căutarea unei geografii interioare




Tineri actori. Tineri actori debutanți. Stau la povești, gândite, scrise, trăite chiar de ei. Nu știm dacă în spatele unor monoloage despre geografia interioară a unui oraș, Sfântu Gheorghe, au fost momente exersate (regizate) de scriere creativă, de art-therapy sau de improvizație pe o temă dată (relația lor cu orașul special care este Sfântu Gheorghe). Act sau acte de autenticitate și de organicitate, „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe”, propus de Elena Popa, Alexandrina Ioana Costea, Ion Fiscuteanu Jr, Sebastian Marina, Daniel Rizea, Costi Apostol, în regia semnată de Carmen Lidia Vidu, este unul dintre proiectele prezentate la Festivalul Național de Debut în Actorie  ”D-butan-T”.  Șase actori-autori în căutarea unei geografii interioare ne-au convins că ”spiritus loci” e o plonjare în interioritate și în teatralitatea faptului cotidian și a sentimentului care uneori strigă, în felurite chipuri, pe stradă, în cafenele și în piețe.

În perioada 8-13 noiembrie 2016, la Teatrul ”Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, a avut loc prima ediție a Festivalului Național de Debut în Actorie  ”D-butan-T”.  Această primă ediție i-a avut drept protagonişti pe câțiva tineri actori din România. ”Ediţia următoare va fi dedicată tinerilor regizori, aşadar, protagoniştii competiţiei deschise de Programul D-Butan-T se vor schimba, în funcţie de viziunea repertorială a Teatrului Andrei Mureşanu şi de paşii pe care această instituţie trebuie să-i facă pentru a-şi pune în practică strategia de descoperire şi sprijinire a celor mai talentaţi artişti aflaţi la început de drum.”, a anunțat Biroul de presă al teatrului pe site-ul www.tam.ro . În cadrul festivalului au fost aduse pe scena Teatrului ”Andrei Mureșanu” nouă spectacole, printre care: „Trei farse cu Pantalone” în regia lui Mihai-Gruia Sandu  „Genunchii noştri se ating!”, regizat de Cătălin Bocîrnea, „Monoloagele Vaginului”, regia Alina Mişoc „Iluzii”, regia Andreea Vulpe, „Aglaja”, concept/coregrafie Ştefan Lupu, „MaRó”, în regia lui Andi Gherghe.


Vineri, 11 noiembrie 2016, s-a jucat spectacolul „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe”….

Articolul complet aici: AgențiadeCarte.ro



Toată lumea are frici



„Prea mulţi dintre noi nu ne trăim visurile pentru că ne trăim temerile.” - Les Brown

Cu toții știm că învinovățirea este toxică pentru relația cu ceilalți și cu noi înșine. Uneori suntem chinuiți de crize de conștiință privindu-ne greșelile reale sau închipuite. Alteori îi învinovățim pe ceilalți pentru stările noastre proaste și pentru eșecuri.

Oamenii împovărați de vinovăție sunt mai sensibili la nevoile celorlalți? Pentru mulți dintre noi, acest sentiment de vină este bine înrădăcinat în minte încă din copilărie. Am fost învățați să credem că dacă facem pe plac celorlalți vom fi apreciați, dar viața ne arată, zi de zi, că de fapt nu vom reuși niciodată să mulțumim pe toată lumea. Acest tip de vinovăție nu face altceva decât să ne distrugă încrederea în forțele proprii și să ne încarce negativ sufletul.

Există și persoane incapabile să simtă vina. Acestea nu se pot pune în pielea altcuiva și de aceea nu-și  pot imagina efectul acțiunilor lor asupra celorlalți. Ego-ul lor nu poate înțelege noțiunile de acceptare și de responsabilitate. Tot ceea ce știu provine din ceea ce au învățat și au învățat foarte bine că tot ceea ce li se întâmplă rău, orice disconfort pe care îl simt, este din cauza cuiva. Așadar, cei cu un ego crescut, întotdeauna vor căuta vinovați pentru tot ceea ce li se întâmplă.

Aud în jurul meu o mulțime de motive pe care oamenii le invocă pentru a nu-și asuma propriile greșeli. La o primă vedere, pare mai simplu așa, însă a da vina pe celălalt este cea mai sigură cale de a sta împotmolit în problemă. Când înțelegem acest lucru începem să ne asumăm cu mai mare ușurință propriile greșeli și să realizăm faptul că  lucrurile uneori, pur și simplu, se întâmplă, fără ca cineva să aibă vreo vină.
Înțelegerea este cea care ne ajută să ne ridicăm deasupra problemei și să ne observăm fricile care ne invadează în acel moment de învinovățire. A fi capabili să ne acordăm dreptul de a avea frici, fără să ne judecăm sau să ne criticăm, ne va ajuta să ne asumăm responsabilitatea.....

Articolul complet aici: paginadepsihologie.ro